Daca va mai amintiti, interventia in forta a politistilor la Liceul Bolintineanu a avut loc in ziua primei probe scrise a Examenului de Bacalaureat -2013 iar mediatizarea intensa a acesteia a fost o urmare previzibila. In sondajul IRES din vara aceluiasi an , la intrebarea „Ati auzit de scandalul oferirii de mita pentru promovarea Examenului de Bacalaureat de la Liceul Bolintineanu din capitala?” , 94% din cei chestionati au raspuns afirmativ, ceea ce confirma sensibilitatea  opiniei publice la evenimentele din spatiul educational si , as adauga ,  in special  la cele negative. Cum a influentat aceasta intamplare trista imaginea generala a scolii romanesti , reiese din raspunsurile la alte intrebari din acelasi sondaj : „Credeti ca rezultatele de la Bacalaureatul de anul acesta sunt reale?”- raspuns afirmativ 66% si, pentru comparatie , 83% in 2012 si 72% in 2011;                                                                                                              „Credeti ca rezultatele obtinute de elevi reflecta nivelul real al cunostintelor acumulate in timpul scolii?”- raspuns afirmativ 60% si, pentru comparatie, 78% in 2012 , respectiv 71% in 2011.

Iata-ne astfel ajunsi , in decursul a peste doua decenii de improvizatie in functionarea sistemului de invatamant , la o cota minima a credibilitatii acestuia dar si la o deteriorare dramatica a imaginii si a pozitiei sociale a dascalului. Senzatia ca scoala a devenit o minge lipsita de aparare in disputarea unor meciuri politice si/sau publicistice devine tot mai acuta , iar instalarea starii de resemnare in privinta sanselor de redresare a sistemului de invatamant nu-i decat o consecinta fireasca.

Scandalurile aparute episodic in  invatamant(gen Bolintineanu, scoala 10 etc.) si carora presa le confera o anvergura sistemica acceptata de minister (cum altfel poate fi interpretata lipsa de reactie ferma a acestuia in fata prezentarii tendentios- generalizate a intamplarilor amintite ?) , printre alte efecte, lasa si impresia ca numai o conducere centralizata a educatiei ar fi capabila sa preintampine astfel de derapaje. Dar acest tip de conducere si-a dovedit din plin ineficienta , macar pentru simplul fapt ca in perioada amintita nu a existat un altul , iar starea invatamantului e cea pe care , partial, am creionat-o. Revigorarea educatiei la nivelul sistemului pare o cauza pierduta in absenta unui Proiect National asumat de cei vizati si , in primul rand , de cadrele didactice de a caror resemnare tocmai am amintit si care vor fi greu de antrenat intr-o  reconstructie de amploare. Aceasta ar trebui incercata la nivelul segmentelor inca functionale ale invatamantului printr-o politica de descentralizare selectiva. In acest sens , ACC considera ca ar trebui definita cu claritate in Legea Educatiei categoria de Colegiu National si , tot in Lege , sa fie introdus Statutul de functionare a scolilor din aceasta categorie in care descentralizarea sa ocupe un loc central. Gradul sporit de autonomie a acestora le-ar permite sa gaseasca solutii inedite si eficiente la problemele aparute in activitatea lor si care ar putea fi adaptate la nivelul sistemului de invatamant.

Antrenarea organizatiilor profesionale si a celor sindicale din educatie in identificarea si sustinerea unor cai eficiente de redresare a invatamantului devine necesara , cel putin , pentrucontactul direct si amplu al acestora cu mediul profesoral. In particular , ACC a initiat impreuna cu fundatia Creding , Forumul pentru Educatie de Calitate iar alaturi de LMT este coautoare a proiectului Forumul Civic Educational .